După ce Universitatea Craiova a remizat cu FC U Craiova, scor 1-1, în runda a 15-a Superligii, Mihai Căpățînă a venit cu un mesaj categoric.
Mihai Căpățînă, cel care a marcat unicul gol al formației lui Rotaru, a spus că el și colegii săi nu sunt mulțumiți cu această remiză din derby și nici cu forma echipei din ultima perioadă. În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a bifat al patrulea meci la rând fără victorie în campionat.
„Noi nu ne-am uitat la clasament, este derby-ul orașului, contează mai puțin locul în clasament în aceste meciuri, doar ambiția de pe teren, care cred că și-a spus cuvântul. Suntem supărați că nu am reușit să câștigăm. Un astfel de meci se trăiește ca la cote maxime
Suntem conștienți de importanța meciului și cred că s-a văzut acest lucru pe teren. Nu avem parcursul dorit, nu suntem într-un moment bun, dar sperăm că vom reuși săptămâna viitoare să ne revenim, împotriva lui Dinamo.
Cu siguranță nu e nimeni mulțumit, altele erau pretențiile noastre când am început sezonul, dar sunt convins că ne vom reveni. Clar că se putea mai mult.
Sincer, nu știu nimic. Vom vedea, noi suntem obligați să ne adaptăm la noul antrenor care vine pe bancă și atât”, a spus Căpățînă.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Badelj, Bancu – Al. Crețu, Mateiu, Căpățână – Danciu, A. Ivan, Al. Mitriță Rezerve: Lazar, Raul Silva, Ndong, Kurtic, Lyes Houri, Roguljic, A. Trică, Koljic, J. Markovic Antrenor: Corneliu Papură
FCU Craiova: Gurău – R. Negru, Compagnucci, Lacroix, Padula – Vl. Achim, Van Durmen – Sidibe, A. Chițu, Bahassa – Blănuță Rezerve: R. Popa, Danny Henriques, Mascarenhas, Dr. Albu, Buta, Vl. Pop, Baeten, Blidar, Ibrahim Antrenor: Giovanni Costantino
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova) Arbitru: Radu Petrescu (București), A1: Mircea Grigoriu (Bucureşti), A2: Marius Marica (Bistriţa) Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare). Asistent VAR: Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER